20 iunie.

De dimineata am fost la examen….si a fost bine. Ultimul din sesiunea asta, fara sa luam in considerare si examenele din prezentarea a doua…adica cele pe care nu le-am luat acum, in prezentarea intai.

In fine, ce student e ala fara restante? Nu, nu spun ca e ok sa ai restante, de pe un an pe altul, sau sa te chinui 3 ani cu acelasi examen, fara de care nu iti poti da licenta. Cu toate astea, eu imi aduc aminte mai cu haz de examenele picate (si luate ulterior) decat de examenele luate cu 10. 🙂

Mi-am dat seama ca mi-a fost dor sa ma intorc la lucru, chiar daca e putin obositor. Dar chiar imi era dor.

Mi-am dat seama si ca conteaza enorm colectivul cu care lucrezi. Daca ai colegi naspa, 4 ore sunt un chin, pe cand daca ai colegi super faini, 8 ore sunt floarea la ureche.

Cand am iesit de la lucru, m-am intalnit cu cei care au iesit in strada impotriva celor care dau legi noaptea, ca hotii, aparandu-si propriile interese. Ma doare ceea ce se intampla in Romania, dar sunt putin sceptica in privinta a ceea ce s-ar putea rezolva doar prin proteste. Numai Dumnezeu ne mai poate scapa din asta.

Pe la amiaza, inainte de a pleca la lucru am vorbit cu o colega de camera despre ideile pe care le au in general parintii nostri. Spre exemplu, tatal ei este de parere ca o fata nu are dreptul sa se casatoreasca cat inca este la facultate, dar nici sa stea intr-o relatie cu un baiat prea mult nu-i bine. Si vine intrebarea: cand pot sa ma casatoresc?

Eu una nu vad o greseala in a te casatori in timp ce inca esti la facultate.

Da, nu e usor, deoarece cel mai probabil din cauza programului de la facultate nu vei putea lucra asa cum ai vrea, dar e frumos. S-ar putea sa nu ai casa visurilor tale, sa stai prin camin, dar va fi bine.

Take care!

Love,

D.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: